miercuri, 8 septembrie 2010

Vrea sa ajunga in Algeria calare pe magar!

Un neamţ a călătorit un an cu o canoe, apoi a schimbat-o pe un măgar.

“Puica” este camardul de drum al unui neamţ sătul de viaţa tihnită dintr-un orăşel de munte. Originar din Germania, Ahmed Poukhalfa (46 de ani) a renunţaţ la confortul căminului său şi a pornit spre Algeria, ţara de origine a mamei sale.

Aventura lui Ahmed începe în micul oraş german Freiburg, din Munţii Pădurea Neagră. Şi-a luat rămas bun de la cei patru copii ai săi, şi-a făcut bagajele şi a pornit la drum într-o canoe pe cursul Dunării. El povesteşte entuziasmat cum a ajuns să-şi schimbe ambarcaţiunea cu o măgăriţă pur românească, alintată "Puica".

"Am navigat aproape un an pe Dunăre, însă fluviul s-a terminat în România. Ce era să mai fac eu cu o canoe?", povesteşte aventurierul, care spune că "trocul" a fost făcut la Vadu, unde a fost găzduit şi ajutat de "John", un localnic.

"Am ajuns în România în prima zi a lunii august. Tânărul m-a invitat la el, mi-a gătit peşte şi m-a ajutat să fac rost de un măgar", rememorează Ahmed.

Bărbatul a plecat la drum cu un buget iniţial de 3.000 de euro. Când nu a mai avut bani, s-a oprit şi a muncit. "Sunt pietrar de profesie, dar ştiu să fac multe alte lucruri. Nu mă dau în lături să-mi murdăresc mâinile", spune bărbatul cu zâmbetul pe buze.

"Dorm în cort, iar în bagaje am ustensile pentru gătit. Mă opresc şi muncesc, dacă nu-mi vor ajunge banii", mărturiseşte Ahmed.
Următoarea oprire, Istanbul

Ahmed călătoreşte de mai bine de un an. Duminică, a ajuns pe faleza din staţiunea Eforie Nord. Un turist l-a dus la un hotel din staţiune, unde a primit o noapte de cazare gratuită. Următoarea oprire a celor doi aventurieri este Istanbul, iar de acolo Ahmed intenţionează să ajungă în ţara de origine a mamei sale.



Sursa: www.click.ro

1 comentarii:

Anonim spunea...

Ahmed, cel mai tare. Si noi, romanii avem aventurierii nostri, fie ca mereg pe jos ori cu bicicleta. Fac lucruri marete.

Trimiteți un comentariu

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More

 
Powered by Blogger